sâmbătă, 29 noiembrie 2014

DESPRE CONSECINȚELE VIEȚII

  Indiferent dacă vorbim despre un accident de mașină, o boală, o consecință nefastă sau o nenorocire apărută din senin în rutina de zi cu zi, prima întrebare care apare aproape în mintea fiecăruia dintre noi, este: “Ce-am făcut să merit asta?”

  Deseori, acest tip de reacție umană comună semenilor noștri, manifestată prin eschivarea responsabilității sau prin respingerea asumări propriilor consecințe (rezultate ca un efect firesc al alegeri și acțiunilor noastre manifestate ca un lung șir de cauzalități individuale sau comune unui grup), presupune a nega și a respinge credința universală în reciprocitatea propriilor noastre acțiuni, manifestate prin consecințe.

  Eroarea de a ignora principiul cuantic al cauzalității energiilor din Univers (manifestat prin cauză și efect) și pe cel al echilibrului energetic, manifestat prin complementaritatea polarități energiilor (masculin VS feminin; intrare VS ieșire; bine VS rău; lumină VS întuneric; benefic VS dăunător; deficit VS abundență; optimism VS pesimism; credință VS îndoială; ură VS iubire, teamă VS curaj; egoism VS altruism; eșec VS succes; etc), nu presupune și a fi feriți, de consecințele încălcării armoniei și echilibrului energetic din Univers.

  Indiferent de rasă, gen, religia ori de credințele noastre practicată, energiile din Univers, ne sunt în egală măsură benefice și potrivnice, în măsura în care le percepem și le manifestăm astfel, prin energia gândurilor, emoțiilor, credințelor, convingerilor și acțiunilor noastre. Astfel, în măsura în care manifestăm acțiuni (caracterizate de percepții, gânduri sau credințe individuale) care coincid cu cele colective ale lumii, despre “BINE”, consecințele ei se vor întoarce la noi ca și rod, în mod benefic. În aceeași măsură, atunci când, prin consecințele manifestărilor noastre considerăm sau se consideră că facem “RĂU”, mai devreme sau mai târziu, consecințele acestor acțiuni, reflectate în viața noastră, dar și în a celorlați (ca efect negativ), ne vor afecta.

  Unii o văd aceste forme de manifestare benefică a consecințelor, manifestărilor, experiențelor, trăirilor sau a evenimentelor noastre de viață, ca noroc… sau ca ghinion. Alții consideră că este o binecuvântare, dacă evenimentul sau rezultatul este benefic… sau dreptate divină dacă este o pedeapsă sau o consecință nefastă. Unii o numesc “legea consecinței”.

  Indiferent însă dacă vorbim despre “consecințe curente” (provenite din experimentarea consecințelor suferinței provocate în acestă viață, pentru care urmează să plătim prețul durerii pricinuite) sau dacă vorbim despre “consecințe Karmice” (provenite din experiențele și cauzele negative și a suferințelor pricinuite în acțiunile din alte vieți, pentru care nu am făcut încă plățile prin experimentarea ca revers, a suferinței provocate…pentru a învăța astfel lecția lor), faptul că mai devreme sau mai târziu legile naturii și ale armoniei energiilor din Univers, ne vor sili să plătim lecția greșelilor, a nepăsării și a necugetărilor noastre.

  Chiar dacă termenul de “Karma” a devenit popular în ultimii ani, în vocabularul, percepția sau chiar în practici spirituale, cunoaștem prea puțin despre filozofia ei originală, și cu atât mai puțini dintre noi, și înțelegem cum funcționează și ne afectează viețile. Fără asumarea acestei intenții, de a conștientiza singura cale benefică a prosperității și evoluției sinelui nostru superior către desăvârșire și înțelegerea rostului său, prin spirit, nu facem altceva decât să generăm decimarea speciei umane, prin involuția noastră.

  A nu conștientiza nevoia de evoluție spirituală și a ignora nevoia stringentă de a ne curăța karma (prin efectuarea plăților karmice), nu ne vom putea împiedica nici să evităm încărcarea ei, cu alte obligații asumate inconștient în existența noastră curentă (prin acțiuni care afectează binele sau lezează interesele semenilor noștri și a tot ceea ce ființează în macro și micro Universul nostru).

  Prin a ignora efectele consecințelor generate de propriile noastre cauze, nu facem altceva decât să ne decimăm habitatul și resursele și viața, generând prin gândirea și comportamentul nostru individual și colectiv (nesupus legilor care susțin echilibrul Universului), haos și un mediu energetic potrivnic purității vieții, dominat de energiile nefaste, a undelor cerebrale pe care le emitem continuu în Eter prin gândurile noastre individuale, amplificate de cele emise prin gândirea și percepția colectivă (specifice vibrațiilor emoțiilor, stărilor, percepțiilor, trăirilor, experiențelor, reperelor și sentimentelor negative, dominate de temeri, insuficiențe, insecuritate, neîmpliniri și nemulțumiri).

  Astfel, tot ceea ce “cărăm” cu noi ca bagaj karmic sau ca har și vocație, și tot ceea ce “producem” prin alegeri și acțiuni, în mod benefic sau ca rezultat al dereglării echilibrului și armoniei energetice de pe acest Pământ (ca efect al necugetării noastre), poate fi înțeles pe două paliere:
- ca energie feminină de ieșire (de polaritate negativă), generată ca efect al deficitului energetic, exprimat prin nevoile manifestate prin ființarea noastre instinctuale și egocentrice (prin manifestări și acțiunile reactive sau instinctuale “dictate” la nivel mental de nevoile de bază ale trupului ( nevoi fizice și fiziologice, hrană, nevoia de perpetuare a speciei, siguranță, securitate, etc) dublate de nevoile materiale, de nevoia de recunoaștere și auto-stima, etc, (induse și auto-induse prin convingeri, crezuri, preconcepții și programe mentale, de interesele societății de consum în care trăim);
- ca energie masculină de ieșire (de polaritate pozitivă), generată ca efect al excedentului energetic, dăruit necondiționat, ca efect al conștientizării sinelui nostru superior și al evoluției noastre spirituale (prin care dobândim înțelegere și claritate privind sensurile și întâmplărilor lucrurilor și consecințelor din viața noastră), corectând în mod benefic (conștient de efectele asupra intereselor comune al celor alături de care ființează pe acest pământ), efectele șirului cauzalității “acțiunilor” și “faptelor” noastre, determinate de ciclul “cauză” și “efect”.

  Pentru desăvârșirea vieții noastre, pe fiecare plan al ei, este important să aducem echilibrul și armonia celor două planuri ale dualității ființării noastre (cel fizic și mental, cu cel emoțional și spiritual), manifestate prin stările noastre energetice (feminine de intrare și masculine de ieșire).



Rinese

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu