Citind zilele trecute un articol de-al domnului Lucian Cueșdean, am găsit o altă serie de argumente foarte interesante, pe care vi le expun în acest articol. Astfel, în limba română veche (de dinainte de bonjuriștii și pașoptiștii care au introdus o serie de cuvinte franțuzești în limba română) se pare că nu găsim nicio urmă de cuvinte specifice armatei și administrației romane, ceea ce este greu de înțeles, dacă romanizarea s-ar fi produs. Logica elementară ne obligă să presupunem că ÎN SPECIAL ACESTE CUVINTE s-ar fi conservat în vreun fel, deoarece ele defineau LUMEA ROMANĂ…
Doar că, populația de pe aceste meleaguri nu s-a arătat prea receptivă la așa ceva și nu a păstrat termeni militari romani de genul: LEGIUNE, CENTURION, COHORTĂ, LANCE, CASTRU, VETERAN…
De asemenea, nu a folosit nici termenii: SCLAV, ARENĂ, GLADIATOR, EDIFICIU, CIVIC, CIVITAS, CETĂȚEAN, EDIL, MUNICIPIU, VICUS (sat)…
Și atunci, cum rămâne cu romanizarea, dacă nu s-au păstrat termeni esențiali ai lumii romane în româna veche? Că îi avem astăzi în limba română modernă, este o altă poveste și nu are legătură cu romanizarea, ci cu împrumuturile masive făcute în ultimele două secole din alte limbi. Desigur, unii vor spune că nu-i adevărat și că avem cuvinte precum Săgeată (sagitta), Oaste (hostis) sau altele ce sunt preluate obligatoriu din latină. Și dacă acestea fac parte dintr-un fond comun protolatin, moștenit în paralel atât de italici cât și de carpatici? Că, vorba aia, “se povestește” că o parte a neamurilor străvechi din Peninsula Italică au ajuns acolo din zona Carpato-Danubiano-Pontică…
Așadar, faptul că după retragerea aureliană, cei rămași aici nu au continuat să trăiască în Vicus-uri și Municipii și nici nu s-au mai organizat în Legiuni și Cohorte, arată și dintr-o altă perspectivă că romanizarea este doar o glumă proastă.
Rinese
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu