Parintele Arsenie Boca

     

Arsenie Boca ( 29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989 ), parinte ieromonah, teolog si artist roman, a fost staret la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus si apoi la Manastirea Prislop unde datorita personalitatii sale veneau mii si mii de credinciosi, fapt care a dus la hartuirea sa de catre Securitate. A fost unul dintre martirii comunistii inchis la Securitatea din Brasov, dus la Canal, inchis la Jilava, Bucuresti, Timisoara si Oradea. Si-a aratat maestria in arta picturii, pictand biserica Draganescu ( la 25 km de Bucuresti ) supranumita Capela Sixtina a Orientului.

      Studiile si formarea
S-a nascut la 29 septembrie 1910 la Vata de Sus in Hunedoara. A absolvit Liceul national ortodox Avram Iancu din Brad ca sef de promotie in 1929. In acelasi an Zian Boca ( cel care avea sa devina Arsenie Boca ) se inscrie la Academia Teologica din Sibiu, absolvind in anul 1933. Din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Balan primeste o bursa la Institutul de Arte Frumoase din Bucuresti. In paralel merge la cursuri la Facultatea de medicina tinute de profesorul Francisc Rainer si prelegerile de Mistica crestina ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Remarcandu-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a incredintat pictarea scenei care il reprezinta pe Mihai Viteazu de la Atheneul Roman. Trimis de chiriahul sau Nicolae Balan, Arsenie placa la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele romanesti si grecesti ale Filocaliei. Pe Muntele Athos are parte de o experienta duhovniceasca formatoare pentru viata de calugar pentru care optase inca din anii studentiei de la Sibiu.

     Hirotonirea si tunderea in monahism
Pe 29 septembrie 1935 este hirotonit diacon celibatar de catre mitropolitul Nicolae Balan. In anul 1939 petrece trei luni la Schitul Romanesc Prodromu de pe Muntele Athos, apoi este inchinoviat la Manastirea Sambata de Sus ( Brasov ). In vinerea Izvorului Tamaduirii din anul 1940 este uns in monahism. Este ridicat la treapta preoteasca si numit staret al Manastirii Brancveanu in anul 1942 unde renoveaza si schimba infatisarea locurilor. Din 1940 declanseaza la Manastirea Sambata de Sus ceea ce s-a numit “miscarea de reinviere duhovniceasca de la Sambata”, despre care Nichifor Crainic spunea : “Ce vreme inaltatoare cand toata tara lui avram Iancu se misca in pelerinaj, cantand prin zapada pana la piept, spre Sambata de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brancoveanu!”. Devine renumit ca mare duhovnic, parintele Cleopa va incerca sa ia legatura cu el prin scrisori interceptate si confiscate de Securitate. In iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifica la Sambata de Sus traducerea staretului Arsenie Boca si a lui Serafim Popescu din Filocalie. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici in istoria Bisericii Ortodoxe Romane.

     Contributia la colectia Filocalia
Il ajuta pe parintele profesor Dumitru Staniloae ( fostul sau profesor la sibiu ) in demersul de a traduce Filocalia. Ii pune la dispozitie manuscrisele aduse din calatoria la Muntele Athos, il incurajeaza la lucru, recitind textele, realizeaza coperta colectiei, sustine lucrarea pentru tiparire prin numarul mare de abonamente pe care le procura. In prima editie a volumelor, Parintele Dumitru Staniloae il numeste pe Arsenie Boca “cititor de frunte al Filocaliei romanesti”.

     Prigoana si martirajul dupa gratii
Dupa ocuparea tarii de catre armata sovietica, Parintele Arsenie Boca a fost arestat pentru prima oara la Ramnicu Valcei pe 17 iulie 1945, dus la Bucuresti si eliberat pe 30 iulie 1945 pentru ca nu i-a fost gasita nicio vina. Apoi a fost arestat in 14 mai 1948, acuzatia fiind ajutarea cu ahrana a luptatorilor anticomunisti din Muntii Fagarasului. Atat pentru aceste banuieli cat si datorita notorietatii sale printre credinciosii crestini, este torturat o luna si jumatate, silit sa dea repetate declaratii, fiind apoi eliberat. A slujit ca staret la Manastirea Prislop 1950 – 1956. In 1959 comunistii au risipit obstea si parintele Arsenie Boca, deja martirizat prin inchisori si la Canal, i-au interzis activitatea preoteasca pana la moartea ce a survenit dupa torturarea sa de Securitate. Fiind inainte vazator cu duhul el lasa marturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictand la Biserica din Draganescu scena supliciilor Sf. Stefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie. ( data mortii Parintelui Arsenie Boca ). Mormantul parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din tara, in ultimii ani numarul pelerinilor fiind foarte mare ( 30.000 – 40.000 )

     Chilia Parintelui Arsenie Boca
Localizata in muntii Fagaras, pe Valea Sambetei chilia Parintelui Arsenie Boca este si astazi un loc de pelerinaj pentru mii de oameni. Chilia se afla pe versantul vestic al muntelui Valea Sambetei, pe langa cabana Valea Sambetei, la o altitudine de aproximativ 1.600 de metri.

     Autobiografia scrisa dupa arestarea de catre Securitate
Subsemnatul m-am nascut in 1910, septembrie 29, in Valea de Sus, jud. Hunedoara. Scoala primara si liceul in oraselul Brad, acelasi judet. De pe atunci mi se remarca o anumita inclinatie spre singuratate si spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Asa spre pilda am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia in limitele ratiunii” iscalita: „Boca Zian cl. IV. lic.”
La intrarea in cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau. Stiu pana astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul – ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pana acum, si de multe ori mi-a folosit in viata.
In cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminand liceul si luand bacalaureatul la prima prezentare, inclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, impiedicandu-ma saracia. Drept aceea a biruit inclinatia contemplativa, sau speculativa si in 1929 m-am inscris la Academia Teologica din Sibiu.
In cursul teologiei mi-am vandut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu ma induram, intrucat era divortata de tata iar eu eram dat tatii prin sentinta de divort, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur ca ma va da la scoala. In timpul teologiei mi se lamurea frumusetea chipului vietuirii calugaresti si doream sa ma instruiesc, pe cat puteam, mai temeinic, cu deosebire in latura mistica a vietii. Cu prilejul acela aveam urmatoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cat mai fara mine si cat mai fara corespondenta, ca oarecum sa ma uite si sa nu-i vie greu cand va afla ca m-am calugarit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumita disciplina austera, care avea mai multe amanunte greu de crezut. Asa de pilda mi-am propus ca toata vremea teologiei sa nu fac nici o cunostinta cu fete. Ceea ce n-am reusit, intrucat tocmai in anul acela 1929 Ministerul ingaduie si fetelor sa studieze teologia, si m-am pomenit cu cateva colege. Dar cunostinte in oras am izbutit sa n-am. Asta am reusit toata vremea teologiei, desi faceam parte si din „Reuniunea de muzica Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixta. Aveam problema vointei in stapanirea simturilor. Mai mult chiar, ma preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca sa vad prin proprie experienta, cat se intinde sfera vointei in domeniul vietii sufletesti si biologice. Ma interesa sa vad daca e adevarat ce afirma cartile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, ca anume sunt independente de vointa si controlul constiintei. Experienta mea personala insa mi-a dovedit ca actiunea vointei si a constiintei se poate intinde si peste instincte si actele reflexe dupa o oarecare variabila. Ma ajutau la aceste adanciri si studiile ce le facea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tiparea in Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceasta cale.
Toate acestea ma interesau sa le aflu si sa le probez in vederea calugariei. Ma abtineam de la „voia in oras”, ci stam in curtea scolii cu poarta deschisa. Cu colegii nu ieseam in oras decat daca trebuia in interesul scolii, a vreunui profesor, sau insotiti de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzica. N-am dansat si n-am invatat lucrul acesta. Imi dase tata grija asta – si mai cu deosebire cand eram teolog nu-mi puteam inchipui sa fac asa ceva.
De viata altora in afara zidurilor teologiei am fost in cea mai perfecta indiferenta si necunostinta. Toate preocuparile mele erau si sunt pana astazi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urata de cand ma stiu. Chiar numele calugaresc l-am ales pentru ca Avva Arsenie isi alesese nevointa tacerii, prin care s-a desavarsit interior.
Teza de licenta in Academia Teologica rezuma stradaniile mele spre acea desavarsire interioara a omului, si purta titlul: „Incercari asupra vietii duhovnicesti”. Terminam teologia prin 1933.
In vacanta ma ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit scoala. Caci afland Mitropolitul Nicolae Balan ca am talentul acesta, m-a trimis anul urmator 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o in cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicina. La medicina de multe ori nu puteam merge din cauza framantarilor si grevelor studentesti, care ma suparau pentru motivul ca pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus in imposibilitatea sa-si tina cursul. Abia aci m-am lovit de miscarile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplacuta. In miscari studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, intrucat Academia de Arte frumoase nu era considerata in cadrul Universitatii, ci ca o scoala aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind inafara de studentii ce sa se poata inscrie in centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet in afara de orice miscare studenteasca sau inscriere in vreo miscare politica.
Vremea in Bucuresti am petrecut-o nelipsind de la scoala niciodata. Bolnav inca n-am fost, ca sa lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primavara mergeam de la 5 dimineata si ma intorceam la internatul Radu Voda unde locuiam, seara la cina. Trei ani am stat la internat, ca sa fie o garantie pentru mine ca nu ma ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau si studenti legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodata. Scoala ma absorbea total si n-aveam vreme de pierdut. (Bataia din copilarie pentru a nu pierde vremea ma urmarea ca un inger pazitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai ramanea liber acasa il foloseam citind si discutand teologie cu inca un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Asa s-a intamplat ca odata, placandu-mi foarte mult scrierea mistica a sfantului Ioan Scararul, am tradus-o în romaneste, in vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la incheierea convingerii mele de-a intra in calugarie.
In vremea aceea, miscarea legionara era in toi si se discuta de ea in toate partile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am gasit inclinatie catre miscare. Apoi s-a intamplat ca nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: cand se intorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi intamplatori prin curte pana la trotuarul strazii „Calea Grivitei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Caci Academia noastra era pe Calea Grivitei. Deci am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atata tot.
Colegi la scoala am avut de toate soiurile si neamurile. Aveam, la alti profesori, pe unul Vulpescu; asta era comunist, purta cravata rosie, insa discutii n-am avut impreuna niciodata. Aveam coleg de clasa pe un evreu Ithoc Steinberg – eram prieteni. Ii spuneam cateodata: Mai Steinberg, tu esti evreu si eu crettin, deci ar fi sa fim unul impotriva altuia. Eu insa am sa fiu mai bun ca tine si tu n-ai sa te poti supara pe mine, daca in felul acesta te voi concura in viata.
Mai pe urma, cand am citit Biblia, am vazut ca ultima misiune mondiala e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am facut anul de practica, ce insa a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Balan, in Sfantul Munte, ca sa deprind calugaria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetari ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodata sa nu poata iesi din tara. Eu, neavand absolut nimic la activ, am obtinut pasaport de calatorie: in Europa „sans Russie”, de la Prefectura politiei din Sibiu.
Iar intrucat eram diacon, am obtinut si incuviintarile speciale de la cele trei Patriarhii: a Romaniei, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor doua guverne: roman si grec, precum ca n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare catre desavarsirea interioara prin mestesugul calugariei.
M-am intors in tara la 8 iunie 1938. Tin minte data pe aceea, ca intrand in tara prin Moravita am vazut drapelele romanesti, de acel 8 Iunie de odata.
De la data aceasta, pana la Pastile anului viitor cand am intrat in calugarie, mi-am adunat unelte de pictura, materiale, am mai invatat la Chisinau cu niste mesteri rusi poleitura cu aur „cicanca”, si alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictura.
In Vinerea Izvorului dupa Pastile anului 1939, am fost tuns in calugarie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodaria, eram primul si singurul calugar la Manastirea Brancoveanu – Sambata de Sus jud. Fagaras. De pictura nu-mi mai ramanea vreme. Al doilea an la fel. Pana cand m-am luat de grija ca am invatat pictura degeaba. Se intampla in vremea asta ca ne veneau oameni cu durerile lor si evlavie la Manastire si calugari. Mai intrase in calugarie Parintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el sa primeasca preotia – eu simtindu-ma nevrednic. A primit-o. Asa au inceput slujbele la Manastire dupa puteri.
Intr-o iarna, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalansa de oameni de toate varstele si treptele, napadindu-ma sa stau de vorba cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit sa fac duhovnicie cu oamenii, desi nu eram preot. Stiam ca tot ce patesc oamenii, li se trage de pe urma greselilor sau pacatelor. Asa m-am vazut silit sa primesc preotia si misiunea majora a propovaduirii lui Hristos-Dumnezeu adevarat si Om adevarat, precum si a sfintirii omului, ca sa aiba pacea lui Dumnezeu in sine, absolut in orice imprejurari s-ar afla in viata. I-am invatat sa fie curati fata de oameni si fata de Dumnezeu; sa dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetateneasca, dajdie etc.) si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat si trup curatit de patimi).
Despre aceasta invatatura, martori imi sunt toti cei ce-au ascultat povetele cele dupa Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toti oamenii, fara deosebire, si viata curata, care fac cu putinta reantoarcerea noastra, a implinitorilor, iarasi in Imparatia de obarsie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminteniei si a iubirii noastre, pe pamant, in stadia si arena vietii.
     Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri – desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat in toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire.
     Dupa caderea comunismului au fost publicate mai multe din scrierile sale care circulasera in manuscris (si adesea in mai multe forme). Parintele Arsenie Boca a avut darul prorocirii. Inainte de ocupatia bolsevica ar fi spus: “Nu va trece multa vreme pana cand vor intra secera si ciocanul in tara si nu vor iesi aproape jumatate de veac”. Despre perioada post-comunista a spus ca putini vor fi nevanduti.

Rinese