Ordinul Cavalerilor Templieri

     Considerati, mai ales dupa disparitia lor terifianta, unul dintre cele mai enigmatice ordine calugaresti si permanent obiect de studiu pentru istorici, cavalerii templieri au devenit, odata cu publicarea romanelor lui Dan Brown, un fenomen de masa, fiindu-le dedicata o intreaga literatura, de mai buna sau mai slaba calitate, literatura devorata, efectiv, de catre opinia publica. S-a scris foarte mult si despre legendarele lor comori, disparute fara urma, odata cu uciderea majoritatii membrilor acestui ordin, in Franta secolului XIV. O posibila pista pentru depistarea acestor fabuloase tezaure ar putea-o oferi un modest sat belgian, legat, in mod straniu, nu doar de numele Templierilor ci si de cel al lui Michel de Nostradamus…

     Abatia de la Orval, in Ardenii belgieni, reprezinta cu siguranta un loc enigmatic. Manastirea, apartinand ordinului cistercienilor, exista si astazi, dar ceea ce ii intereseaza pe pasionatii de mistere sunt ruinele vechii manastiri, construite candva pe aceste locuri si considerate astazi „monument istoric”. Numele „Orval” inseamna „valea aurului”. Se pare ca Nostradamus ar fi scris o serie de profetii ale sale aici si este posibil ca tot aici sa se gaseasca, ascunse, doua dintre cele mai faimoase si mai controversate comori din istoria omenirii: cea a Cavalerilor Templieri si cea a regelui francez Ludovic XVI.

     In best-seller-ul lor, „Sangele sacru si sfantul potir”, editat si in Romania, autorii britanici Baigent, Leigh si Lincoln afirma ca in 1070, cu 29 de ani inainte de prima cruciada, mai multi calugari din Calabria, sudul Italiei, au sosit in muntii Ardeni, spre a se stabili pe o proprietate ce apartinea nobilului Geoffrey de Bouillon. Calugarii erau condusi de un anume Ursus, care, potrivit asa-numitelor „documente ale Prioriei”, avea legaturi de rudenie cu familia regala merovingiana cu alte cuvinte, asa cum cred unii istorici si iubitori ai misterelor, cu presupusii descendenti ai lui Iisus Hristos. Calugarii au fost bine primiti de contele Arnould de Chiny si de matusa lui Geoffrey, Mathilda de Toscania, ducesa de Lorena. De la aceasta, ei au primit bucata de pamant cunoscuta astazi drept Orval.

     O legenda locala confera intemeierii manastirii o aura deosebita, punand-o pe seama unui gest de gratitudine. Mathilda, fiind vaduva, isi pierduse, se spunea, verigheta de aur, care-i cazuse intr-o fantana sapata intre coline, la Orval. Femeia s-a rugat cu asiduitate la Dumnezeu si prin minune, un peste a iesit din apa, tinand in gura inelul aurit. „Cu adevarat, a exclamat atunci Mathilda, aceasta este valea de aur – Val d’Or. Fantana respectiva exista si astazi, pe locul unde ducesa a intemeiat o manastire. La sfarsitul secolului XIX abatele Berenger Sauniere, de la Rennes-le-Chateau a descoperit „ceva” in interiorul cimitirului local, care i-a permit sa faca ulterior cheltuieli extravagante, desi veniturile sale erau mai mult decat modeste. Revenind la calugarii care au intemeiat manastirea de la Orval, sa spunem ca unul dintre ei, Petru Hermitul, tutorele lui Geoffrey, a fost cel care, alaturi de Papa Urban II a propovaduit necesitatea unei cruciade, spre a recuceri Sfantul Mormant si Tara Sfanta, din mainile musulmanilor. In 1108, calugarii de la Orval dispar in mod misterios, fara ca nimeni sa mai poata da vreodata de urma lor.

     In 1131, Orval a devenit unul dintre fiefurile detinute de Bernard de Clairvaux, cel ce a scris codul de conduita al Cavalerilor Templieri. El a incredintat reconstructia manastirii de aici abatiei Trois-Fontaines, din regiunea Champagne si timp de cinci secole, calugarii cistercieni de la Orval au dus o viata linistita, fara sa iasa in evidenta prin nimic, desi abatia a prosperat. In 1605, Bernard de Montgaillard, nascut in sudul Frantei, a reusit sa impuna alegerea sa ca abate, la insistentele arhiducelui Albert si ale sotiei acestuia, Isabelle. El a refacut cladirile manastiresti, a reformat constitutia comunitatii si a sporit vigoarea economica a institutiei. Ultima sa dorinta a fost de a fi ingropat la picioarele scarii ce duce din dormitoarele calugarilor catre biserica, astfel incat zilnic picioarele fratilor ce mergeau la slujba sa calce pe el si sa se roage pentru sufletul sau.

     In timpul Revolutiei Franceze, manastirea a trait vremuri tulburi si pe 23 iunie 1793, trupele generalului Loison au jefuit-o si au ars-o pana-n temelii, alungandu-i pe calugari, care si-au gasit refugiu tocmai in Luxemburg. Pentru mai bine de un secol, zidurile ruinate ale fostei manastiri au fost brazdate de intemperii dar si de cautatorii de comori, convinsi ca in pamant sunt ascunse, de secole, bogatii de nemasurat. Fervorarea generalului Loison si a vanatorilor de comori a fost provocata de zvonurile privind existenta unei comori regale, aflate pe domeniul Orval. In primavara lui 1791, regele Ludovic XVI era prizonier in propria sa tara, in vreme ce sotia sa, Maria Antoaneta, ii cerea disperata ajutor, prin intermediul unor scrisori cifrate, fratelui sau, imparatul Austriei. Dar mesajele au fost interceptate si codul secret descoperit. Generalul regalist de Bouille a cautat refugiu familiei regale in fortareata de la Montmedy, in nord-estul Frantei. In caz de pericol, regele putea trece frontiera cu Tarile de Jos, aflate in stapanire austriaca, sau gasi refugiu in apropiata abatie de la Orval.

     Faimosul Nostradamus ar fi profetit, se pare, fuga regala, in catrenul 20, centuria 9, unde vorbeste despre sosirea, la caderea noptii, a doua capete incoronate, prin padurea din Reims, spre Orval. La Varennes, scrie el, un Capet va fi prins si vor urma apoi „furtuna, foc, sange si fier” – regele sfarsind pe esafod, sub securea calaului. Se pare insa ca, inainte de a fi prins, regele incredintase tezaurul sau unui frizer de la curte, pe nume Leonard, spre a-l duce in siguranta la abatia Orval. Leonard a ajuns aici si probabil a incredintat cufarul plin de aur si de bijuterii calugarilor locali, inainte de a disparea si el, in iuresul Revolutiei…

     Baigent, Leigh si Lincoln au sustinut ca, aflat la Orval, marele profet Nostradamus ar fi descoperit invataturile tainice legate de Prioria Sionului, studiind o carte straveche, din care si-a inspirat propriile lucrari. Cartea respectiva fusese daruita abatelui manastirii locale de catre Mathilda, matusa lui Geoffrey de Bouillon. Exista trei catrene care pot fi lesne interpretate ca vorbind despre o comoara la Orval. Catrenul 27, centuria 1, se refera la o comoara care a fost stransa, timp de multe secole, si ascunsa sub un stejar secular, lovit de trasnet. Cand comoara va fi gasita, un om va trebui sa moara, strapuns prin ochi cu o sulita.

     Potrivit unei legende locale, Nostradamus obisnuia adesea sa-si petreaca clipele de ragaz sub coroana bogata a unui stejar aflat in curtea manastirii. Copacul a fost lovit de fulger dar in locul sau a crescut un alt stejar, care mai exista si astazi. Dar comoara ar putea fi gasita – daca nu cumva ea a fost impartita deliberat in mai multe parti – si cu ajutorul catrenului 66, centuria 8, care mentioneaza posibilitatea descoperirii, cu ajutorul unei lampi, a „inscriptiei D.M., pe peretele unei pesteri stravechi, aflate nu departe de manastire. Singurul loc care pare sa corespunda acestei descrieri ar putea fi mormantul unde a fost depus trupul neinsufletit al straniului personaj care a fost Bernard De Montgaillard.

Rinese