marți, 4 noiembrie 2014

Alege ce e prioritar pentru tine

     Intr-o batalie, un soldat a vazut ca prietenul sau a fost grav ranit, s-a dus la el, l-a luat in spate si a incercat sa-l care spre locul unde erau infirmierele, spre a-i fi tratate ranile. Capitanul i-a zis ca nu are rost sa mai faca asta, pentru ca prietenul sau este pe moarte, si ar fi bine sa nu piarda timpul si efortul sa incerce sa-l salveze. Insa soldatului nu i-a pasat si l-a dus pe prietenul sau pentru a fi tratat. Din pacate, capitanul a avut dreptate si prietenul sau a murit la cateva minute dupa ce o infirmiera incepuse sa-l trateze.

-Vezi, ti-am spus eu ca nu are rost, i-a zis capitanul.

Soldatul a replicat cu ochii inlacrimati:

-Cand am ajuns langa el, prietenul meu m-a vazut pe mine, a zambit si mi-a spus ultimele cuvinte: “Stiam ca ai sa vii…”

Energia Universală Şi România

     Există pe planeta Pământ locuri binecuvântate, unde prezenţa Energiei Universale se manifestă foarte puternic, constituind advărate izvoare de energie, care prin vibraţia lor conferă locului respectiv calităţi nebănuite.
     Una dintre zonele cele mai impresionante din punct de vedere energetic se află în România, în munţii Bucegi. Cunoscute din vremea dacilor aceste adevărate puncte de reper ale omenirii au existat continuu şi vor exista continuu, manifestându-şi influenţa benefică asupra tuturor oamenilor, dar mai ales în primul rând asupra celor care le cunosc.
     Cei care vizitează aceste locuri în cunoştinţă de cauză pot fi aliniaţi la vibraţiile acestei energii, făcându-i mai receptivi la Energia Universală, oricând şi oriunde s-ar afla. Multă lume trece prin locurile respective fără să-şi dea seama de existenţa acestui ceva, dar acest lucru se întâmplă şi în viaţa cotidiană.
     Pe platoul Bucegi există binecunoscuta Peşteră a Ialomiţei, amenajată pentru turişti. Accesul este simplu existând telecabină din oraşul Buşteni până în apropiere. Multă lume este impresionată de Sala Altarului, dar adevăratul loc energetic este altul: în Sala Urşilor există o stâncă numită Ursul Mare iar acesta creează în jurul său un spaţiu energetic deosebit. Este locul recomandabil pentru meditaţie, obligatoriu pe întuneric, încercând să vă dezvoltaţi propria sensibilitate mai ales în zona chakrei Ajna (al treilea ochi).
     Deasupra peşterii se află Grota lui Zamolxe care reprezintă câteva particularităţi energetice. În acest spaţiu veţi simţi cu siguranţă lucruri noi, veţi avea senzaţii deosebite de linişte, calm, seninătate, protecţie şi superioritate faţă de nimicurile vieţii cotidiene. În acest loc se pierde noţiunea timpului. Locul este ideal pentru meditaţie şi pentru transmiterea gândurilor bune care au în acest caz o eficienţă deosebită.
     Aceste locuri şi valoarea lor sunt cunoscute din vremea dacilor, care parcurgeau acest traseu în cadrul unor ritualuri magice de iniţiere, într-un timp suficient pentru a fi conştienţi de schimbările pe care adevărurile aflate aici le-au produs pe calea transformării lor spirituale.
     În continuare pornim pe jos spre cabana Babele. Obiectivul următor este Patul Cosmic, un megalit de forma unei lespezi pe care stau culcate două persoane, un bărbat şi o femeie. Ajunşi aici vom remarca vibraţiile deosebite ale acestui megalit care vor interfera cu vibraţiile propriei noastre fiinţe adăugându-ne încă o şansă de dezvoltare spirituală. După acest obiectiv, urcăm pe poteca turistică până la cabana Babele. De aici vom porni spre vârful Omu ajungând în scurt timp la Sfinx. Falusul amplasat paralel cu Sfinxul, spre Valea Ialomiţei, este o sursă importantă de vibraţii care interferând cu vibraţiile dumneavoastră vă vor pregăti pentru ceea ce urmează. Continuând drumul spre vârful Omu, după ce vom depăşi Mecetul Turcesc, vom vedea o culme cu doua vârfuri numit de localnici Muntele Ocolit (Kogaion, denumirea dacică). Părăsind poteca, urcăm pe primul vârf, apoi coborâm în mica şa dintre aceste vârfuri. În acest loc există trei pietre aşezate natural în formă de vatră. Este unul dintre puţinele locuri de pe pământ unde planeta primeşte foarte intens Energie Universală. Este locul unde legătura Pământului cu Universul este mai intensă decât oriunde şi noi putem simţi acest lucru.
     Cei care au ajuns aici, urmând calea descrisă, trecând prin toate nivelele energetice ale obiectivelor străbătute au şansa unică de a se acorda în mod natural cu frecvenţa Energiei Universale.
     Această cale naturală de iniţiere nu va înlocui iniţierea pe care o puteţi primi doar prin intermediul unui Maestru Reiki ( şi nu vizionând un film pe YouTube), dar vă va crea un potenţial suplimentar pentru practicarea oricăror discipline spirituale.



Rinese

Biofotoni: Corpul uman emite,comunica si este facut din lumina

     Sayer Ji:  "Din ce in ce mai mult stiinta incepe sa fie de acord cu experienta umana: Suntem mai mult decat atomii si moleculele care ne formeaza corpul, suntem fiinte de lumina de asmenea. Biofotonii care sunt emisi de catre corpul uman, pot fi eliberati prin intentie mentala si pot modula procesele fundamentale ale comunicarii intercelulare si din ADN. "

     Nimic nu este mai uimitor decat faptul ca existam. Deseori ignoram acest aspect, evident datorita realitatii pe care o experimentam, si in loc sa fim nimic, iar Universul sa fie un vid complet inconstient de sine, este mai bine sa vedem lucrurile mai degraba ca exista un Univers constient(subliniind faptul ca este constient de sine prin intermediul fiecaruia).
     Ganditi-va la faptul ca din lumina, aer, apa, minerale de baza din crusta pamantului si informatii vechi de cel putin 3 miliarde de ani continute in nucleul unei celeule diploide zigotice, se formeaza corpul uman, iar in acel corp exista un suflet care este cel putin capabil sa isi patrunda originile corporale si spirtuale.
     Datorita completei nebunii a conditiei noastre existentiale, incarnarii ca si concept si luand in considerare faptul ca existenta noastra pamanteana este partial formata din lumina solara si are nevoie de consum continuu al luminii, sub forma condensata in mancare, nu pare chiar atat de ireal ca intregul nostru corp emite lumina.
     Intr-adevar, corpul uman emite biofotoni, cunoscuti si sub numele de emisii fotonice ultra-slabe (EFU), cu o vizibilitate de 1.000 de ori mai mica decat ce se poate percepe cu ochiul liber. Desi nu sunt vizibile ochiului uman, aceste particule de lumina (sau unde, depinde de modul in care le masuram) sunt parte din spectrul vizibil electromagnetic (380 – 780 nm) si pot fi detectate folosind instrumente moderne sofisticate.

     CORPUL FIZIC SI CEL “MENTAL” EMIT LUMINA
 Ochiul in sine, fiind expus continuu la fotoni ambientali puternici ce trec prin diverse tesuturi oculare, emit in mod spontan emisii fotonice ultra-slabe induse de catre lumina. Exista si ipoteza prin care lumina vizibila induce bioluminiscenta intarziata din ochiul expus la lumina, aducand o explicatie pentru originea si persistenta imaginilor negative de pe retina.
  Aceste emisii de lumina au fost corelate de asemenea cu energia metabolismului cerebral si cu stresul oxidant din creierul mamiferelor. Cu toate acestea, emisiile biofotonice nu sunt epi-fenomenale. Ipoteza lui Bókkon sugereaza ca fotonii ce sunt eliberati in procesele chimice din creier produc imagini biofizice in timpul vizualizarilor, iar un studiu recent a descoperit ca de fapt atunci cand subiectii si-au imaginat lumina intr-un mediu extrem de intunecat, intentia lor a produs o crestere a emisiilor ultra-slabe de fotoni . Aceasta observatie este in concordanta cu perspectiva prin care biofotonii nu sunt doar niste rezultate ale metabolismului celular, ci mai degraba, pentru ca intensitatea biofotonilor poate fi considerata mai mare in afara celulelor decat in interiorul lor, sa fie posibil ca mintea sa acceseze aceasta energie in mod gradual pentru a crea in interior imaginile biofizice din timpul exercitiilor de vizualizare.

CELULELE NOASTRE SI ADN-UL FOLOSESC BIOFOTONI PENTRU A STOCA SI TRANSPORTA INFORMATIA
  Aparent, biofotonii sunt folositi de catre celulele multor organisme pentru a comunica, ceea ce faciliteaza transferul energiei / informatiilor, la o viteza care este multe ori rapida decat cea a difuziei chimice. Potrivit unui studiu din 2010, intitulat “Cell to cell communication by biophotons have been demonstrated in plants, bacteria, animal neutriophil granulocytes and kidney cells.”(Comunicatii intercelulare prin intermediul biofotonilor au fst demonstrate in cazul plantelor, bacteriilor, granulocitelor animale si a celulelor din rinichi), cercetatorii au reusit sa demonstreze ca “… stimulari cu spectre diferite de lumina (infrarosu, rosu, galben, albastru, verde si alb) la unul dintre capetele nervului spinal sau motor a condus la cresterea semnificativa a activitatii biofotonice la celalalt capat”. Cercetatorii au interpretat rezultatele spunand ca ele sugereaza ca “… stimularea luminoasa poate genera biofotni care sunt condusi de-a lungul fibrelor nervoase, probabil sub forma de semnale de comunicare neuronala”.
  Chiar si atunci cand mergem la nivelul molecular al genomului uman, descoperim ca ADN-ul poate fi identificat ca sursa de emisii biofotonice. Un alt autor propune ipoteza ca ADN-ul este atat de dependent de bio-fotoni incat are proprietati excitante asemanatoare laserului, permitandu-i sa existe intr-o forma stabila la distante foarte mari de zona normal de echilibru termic.
  Din punct de vedere tehnic, biofotonul este o particula elementara sau o cuanta de lumina de origine non-termica in spectrul vizibil si ultraviolet, emisa de catre un sistem biologic. Se crede in general ca sunt produsi ca rezultat al metabolismului energiei din celule, sau mai uzual denumite ca un “… rezultat al reactiilor biochimice in care molecule excitate sunt produse din procesele bioenergetice care implica specii active in oxigen”.

     EMISIA CIRCADIANA DE BIOFOTONI A CORPULUI
  Pentru ca metabolismul corpului se schimba dupa ritmul circadian, emisiile de biofotni variaza si ele odata cu acesta. Cercetatorii au identificat locatii distincte anatomice din corp unde emisiile de biofotoni sunt mai puternice si mai slabe, in functie de ora din zi:
  In general, fluctuatia emisiilor de biofotoni este mai mica dimineata si dupa-amiaza. Regiunea toraco-abdominala are cele mai slabe emisii si cel mai constant. Extremitatile superioare si regiunea capului emit cel mai mult, emisiile acestora crescand de-a lungul zilei. Analiza spectrala a emisiilor joase, intermediare si inalte de la partea superioara a piciorului drept, a fruntii si a palmelor, in marja de masuratoare posibila, a relevat emisii spontane majore in banda de frecventa 470 – 570 nm. Zona centrala a palmei are cea mai mare contributie pentru zona de frecventa 420 – 470 nm., in spectrul de emisii spontane provenite din maini, toamna/iarna. Spectrul luminiscentei intarziate provenit din maini a dezvaluit emisii puternice in aceasi zona de frecventa ca emisii spontane.
  Cercetatorii au tras concluzia ca “Datele spectrale sugereaza ca masuratorile ar putea sa ofere date cantitative relative la fiecare model individual de procese peroxidante si antioxidante in timp real”.

     MEDITATIA SI PLANTELE AFECTEAZA EMISIA DE BIOFOTONI
  Cercetarile au descoperit o diferenta a emisiilor de biofotoni in stresul produs de oxidari in randul persoanelor care mediteaza fata de cele care nu mediteaza. Cei care mediteaza regulat au mai putine emisii joase de fotoni ultraslabi (EFU), credinta fiind in acest caz ca acest fenomen este rezultatul nivelului scazut de reactii continand radicali liberi din corpurile acestora. Intr-un studiu clinic ce a implicat practicanti ai meditatiei transcendentale, cercetatorii au descoperit:
  Cele mai mici intensitati ale EFU au fost obsevate in cazul a doi subiecti care mediteaza regulat. Analiza umana spectrala EFU sugereaza ca emisiile ultraslabe sunt, cel putin partial, o rezultanta a reactiilor radicalilor liberi in sistemul viu. Este un fapt demonstrat ca au loc diverse schimbari psihologice si biochimice dupa o practica indelungata a meditatiei si se crede ca meditatia poate influenta activitatea radicalilor liberi.
  Extrem de interesant este faptul ca o planta bine cunoscuta pentru reducerea stresului (inclusiv reduceri sesizabile in nivelurile de cortisol din corp) dar si a stresului din procesele de oxidare din organism, a fost testata clinic pentru a masura reducerea nivelurilor de emisii de biofotoni emise de catre subiecti umani. Planta cunoscuta sub numele de rhodiola, a fost subiectul unui studiu publicat in 2009 in revista Phytotherapeutic Research, in care s-a descoperit ca persoanele care au ingerat aceasta planta pentru o saptamana au inregistrat scaderi semnificative ale emisiilor de fotoni comparativ cu grupul de control caruia i s-a administrat un placebo.



Rinese

Sare Roz De Himalaya

     Sare roz de Himalaya, grunjoasa, un condiment universal perfect pentru orice tip de mancare.
     Sarea roz de Himalaya este o sare pura, extrasa manual din minele de sare, provenind din vechi depozite de sare de mare, si se crede a fi cea mai pura forma de sare disponibila pe planeta. Cristalele minerale ce formeaza sarea variaza coloristic de la alb pur, diferite nuante de roz, pana la rosu, in functie de continutul de minerale si fier.
    Aceasta sare este folosita pentru gatirea mancarurilor, in spa-uri, si in domeniul sanatatii, datorita proprietaților nutritive si terapeutice deosebite.
     Sarea roz poate fi utilizata in acelasi mod ca sarea de masa pentru preparate culinare. In scopuri culinare, pur si simplu se dizolva sarea in supe si mancaruri calde, sau puneti cristalele de sare grunjoasa intr-o rasnita si rasniti direct pe mancare.
     Folosita extern, sarea roz poate fi folosita pentru a stimula circulatia, relaxare, scaderea tensiunii arteriale, calmarea durerilor musculare, dar si pentru eliminarea toxinele din organism. Puteti utilizati sarea roz de Himalaya in combinatie cu lotiunile uzuale pentru baie, corp, aromoterapie, sapun de casa, si pentru toate tipurile de aplicatii culinare si spa.
     Sarea roz de Himalaya are un continut bogat in minerale, care include peste 84 de minerale si oligoelemente, cum ar fi: calciu, magneziu, potasiu, cupru si fier. Aceasta sare este recunoscuta pentru frumoasa culoare roz, continutul ridicat de minerale si proprietatile sale terapeutice. Consumul regulat ofera minerale esentiale, oligoelemente, sprijina absorbtia nutrientilor proprii, elimina toxinele, echilibreaza pH-ului organismului, normalizeaza tensiunea arteriala, si stimuleaza circulatia. De asemenea, poate ajuta in durerile de artrita, eruptii cutanate, psoriazis, herpes, gripa si simptome de febra.
     Istoria
  Sarea de Himalaya s-a format din depozite fosile marine in urma cu peste 250 milioane ani, in timpul erei Jurassic. In trecut, oamenii din Himalaya foloseau aceasta sare pentru a pastra peștele si carnea pe tot parcursul anului, iar in fiecare primavara transportau sarea prin vaile din Nepal pentru comert. In prezent, aceasta sare este inca extrasa manual din minele de sare, respectandu-se traditia, si fara utilizarea dispozitivelor mecanice sau tehnici explozive. Dupa o triere manuala a bulgarilor de sare, acestia sunt apoi zdrobiti tot manual, spalati de mana, si uscati la soare.



Rinese

Patru super-alimente cu puteri vindecatoare

     Nutriţia joacă un rol important în prevenţia bolilor, iar alimentele pe care le consumaţi mai rar pot fi deosebit de valoroase. Migdalele, de exemplu, previn bolile inimii, iar smochinele sunt eficiente în digestie.

     1. Migdalele - îmbunătăţesc memoria
  Persoanele care consumă migdale au un nivel mai ridicat de colecistochinină, un hormon care grăbeşte senzaţia de saţietate, arată un studiu publicat în „Jurnalul American de Nutriţie Clinică“. Alte cercetări au arătat că aceste fructe contribuie la îmbunătăţirea memoriei, feresc de boli precum Alzheimerul şi afecţiunile cardiovasculare. Specialiştii spun că au efectul unor statine (molecule care micşorează nivelul colesterolului).

     2. Sparanghelul – creşte acţiunea insulinei
  Acest aliment conţine inulină, un carbohidrat care nu este digerat, dar care poate furniza bacterii benefice intestinului gros. Mai mult, asparagina, o substanţă găsită în sparanghel, ajută corpul să transpire. Un studiu publicat în „Jurnalul Britanic de Medicină“ a arătat că extractul din sparanghel creşte semnificativ acţiunea insulinei, acel hormon care ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge. O porţie de sparanghel zilnic asigură necesarul de folaţi, adică de vitamina B. Folaţii reduc nivelul de homocisteină, o substanţă din sânge, care, în cantităţi mari, creşte riscul apariţiei bolilor de inimă.

     3. Conopida – proprietăţi anticancerigene
  Conţine un compus numit indol-3- carinol (13C), care are proprietăţi anticancerigene. Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că un alt compus chimic din conopidă, numit sulforafan, este benefic pentru combaterea cancerului de plămâni ori prostată. Cel puţin aşa s-a dovedit în studiile făcute pe animale. De asemenea, artrita reumatoidă poate fi combătută cu ajutorul acestei legume. Nu în ultimul rând, biotina, o vitamină solubilă din conopidă, este eficientă în combaterea mătreţii. Consumată înainte de culcare, conopida poate calma ticuri nervoase, precum scrâşnitul din dinţi, în timpul somnului.

     4. Smochinele – întârzie absorbţia zahărului în sânge
  Sunt bogate în fibre, care întârzie digestia şi absorbţia zahărului în sânge. Conţin o substanţă care ajută la prevenirea bolilor de piele şi a unor forme de limfoame.



Rinese

Ceaiul de macese

     Ceaiul de macese este unul din cele mai cunoscute remedii populare. El este folosit de secole pentru cresterea imunitatii organismului si in general pentru a mentine starea generala de sanatate. Prin continutul de vitamine si minerale el devine eficient in tratamentul racelilor, tusei si gripei, reducerea colesterolului din sange si ameliorarea durerilor menstruale si de dinti.
     Efectele benefice ale macesului sunt cunoscute inca din antichitate. Macesul mai este denumit in unele regiuni trandafir salbatic sau rug. Se stie foarte bine ca fructele sale, care se coc la inceputul toamnei, sunt extrem de bogate in vitamina C, dar si in alte tipuri de vitamine cum sunt provitamina A, vitamina B1, vitamina B2, vitamina PP, vitamina K si acid nicotinic.Pe langa continutul bogat in vitamine, fructele de maces sunt bogate in zaharuri, acid citric, pectine, tanin, cupru, crom, mangan, pectina, acizi organici, uleiuri esentiale are efecte revigorante, antibacteriene, de regenerare, analgezice, anti-cancer si antiinflamatorii, este o bautura ideala pentru a imbunatati starea de sanatate a organismului in mod natural.
     Înlocuieşte calmantele.
Ceaiul de măceşe funcţionează ca un calmant în caz de insomnii, migrene, astenii nervoase şi oboseală fizică cronică.
     Ceaiul de macese previne infarctul
Pe langa efectele diuretice, ceaiului de maces ii mai sunt atribuite si alte insusiri care duc la ameliorarea si vindecarea unor boli extrem de grave. Astfel, avand un continut ridicat in vitamina P, preparatele din maces reusesc sa mentina buna functionare a vaselor capilare, normalizand circulatia sangelui,protejand inima. Bolile de inimă pot fi prevenite cu ceai de măceşe. Alături de fructele păducelului, măceşele sunt adevărate campioane în prevenirea crizelor de angină pectorală şi infarct.
     Calmează crizele de ficat
Ceaiul de maces este recomandat si in afectiunile ficatului, deoarece are proprietatea de a mari secretia de bila; intareste organismul, fiind un bun vitaminizant.
Măceşele pot fi folosite în calmarea crizelor de ficat sau a colicilor biliare. De aceea, după o masă copioasă, o cană de ceai de măceşe este binevenită.
     Ceai de macese – combate pietrele la rinichi
Ceaiul de macese prezinta numeroase beneficii pentru sanatate, fiind util atat in eliminarea pietrelor sau nisipului la rinichi cat si in alte numeroase afectiuni.
Principala actiune terapeutica este marirea cantitatii de urina eliminata intr-o zi, fiind un bun diureatic. Aceasta actiune este atribuita in special semintelor. Ceiul de maces nu are reactii adverse si poate fi consumat pe perioade lungi de timp. Unii specialisti sustin faptul ca fructele de maces ar fi recomandate in inflamatiile intestinale, ar combate cu suces piatra la rinichi.
  Substantele nutritive din macese au rol atat in stimularea cat si in consolidarea sistemului imunitar. Ele ajuta ladistrugerea rapida a bacteriilor ce pot provoca o infectie in tractul urinar. In cazuri de cistita este indicat sa se bea cel putin o cana de ceai pe zi si simptomele neplacute se vor reduce foarte repede.
     Ceai de macese – indicatii
Daca doriti sa va preparati un ceai de macese bun, cu efecte pe termen scurt, trebuie sa stiti ca este bine sa lasati mai intai sa fiarba apa si apoi sa adaugati fructele uscate si zdrobite. Se conserva mult mai bine vitamina C. Mai precis il puteti prepara dupa urmatoarea reteta: la 500 ml apa clocotita adaugati doua linguri de fructe zdrobite. Ceaiul se poate indulci(dupa ce se mai raceste) cu miere de albine si se bea pe parcursul unei zile.
     Mod de preparare a ceaiului de macese 2– Intr-un bol se pun 2 linguri de macese (sau 10-15 boabe) taiate si o cana de apa, se lasa sa stea timp de 6 ore, se strecoara, se incalzeste putin, se adauga putin zahar sau miere de albine si se bea. Ceaiul se poate bea rece sau cald. Daca se fierb macesele 10 minute in apa se pierd toate proprietatile acestora – mineralele si vitaminele.
     Contraindicatii
Ceaiul de măceşe nu are reacţii adverse si poate fi consumat pe perioade lungi de timp.
Nici Pulpa de măceşe nu are contraindicaţii în administrare, în schimb seminţele, mai ales perişorii prezenţi pe acestea irită puternic aparatul digestiv şi aparatul respirator si nu este recomandata ingerarea lor. Persoanele alergice pot avea reacţii alergice severe şi chiar crize de astm bronşic, de aceea se recomandă evitarea contactului cu aceştia, în cazul bolnavilor alergici.



Rinese

Undele Cerebrale În Timpul Hipnozei


     În timpul hipnozei, clientul intră într-o „stare alfa“, moment în care se amplifică activitatea în emisfera dreapta a creierului. Datorită asemanarilor aparente dintre cele două stări, s-a presupus că hipnoza face parte din aceeasi categorie de fenomene ca somnul. Totusi, o persoană hipnotizată poate fi în acelasi timp activă, şi s-a demonstrat căundele cerebrale din timpul hipnozei sunt specifice stării de veghe relaxată- unde alfa, in timp ce pentru somn sunt specifice unde mai lente. O persoana este cu atât mai hipnotizabilă cu cât are undele alfa mai bine reprezentate. Ca o paranteză, aş putea spune că persoanele care asimilează mai mult cu partea draptă a creierului sunt, in general, persoane empatice, intuitive, cu o personalitate artistică; persoanele ce procesează mai mult cu partea stângă sunt persoane cărora le plac atât lucrurile exacte, precise, cât şi raţionamentul logic.Persoanele uşor hipnotizabile fac parte din prima categorie, cele care procesează mai mult cu emisfera dreaptă a creierului, în timpul hipnozei această activitate devenind mult mai intensă. Se poate spune că in fiecare zi trecem de cel puţin două ori prin experienţe hipnotice: atunci când ne trezim şi când adormim, trecând, pe rând, de la undele delta(somn adânc), prin theta (somn), apoi alpha (exact în momentul în care suntem "pe jumătate treji") şi beta (când ne-am trezit şi suntem alerţi, conştienţi în totalitate) şi, seara, când adormim, trecem prin acest proces numai că în ordine inversă a undelor cerebrale.
     Creierul nostru este format din miliarde de celule numite neuroni, care comunică între ei prin impulsuri electrice. Aceste schimburi produc o enormă cantitate de energie în creier, care este detectată de către echipamentele medicale (de exemplu EEG- electroencefalograma), care măsoară astfel activitatea elctrică din creier. Această activitate electrică are loc sub forma unor pattern-uri care datorită faptului că au loc ciclic sunt numite unde cerebrale. Aceste unde se masoară în cicli pe secundă sau Hertzi (Hz). Creierul emite implusuri electrochimice pe diferite frecvente, care sunt inregistrate de encefalograf.
     Cercetătorii au stabilit anumite corespondenţe între diferitele stări ale fiinţei umane şi caracteristicile activităţii electrice a creierului, obiectivată sub forma undelor celebrale care apar în fiecare stare.
     În stare de veghe predomină undele beta. Acestea caracterizează perioadele de concentrarementală, rezolvarea problemelor, analiza centrată pe diferite probleme zilnice. Ele ne ajută să ne îndeplinim sarcinile zilnice, dar ne pot foarte uşor transporta în stari de anxietate, stres si nelinişte.
     Undele alfa sunt undele electrice din regiunile parietală şi occipitală ale creierului. Aceste unde caracterizează starea de luciditate, calm şi relaxare mentală, sau stările de visare cu ochii deschişi. Undele alfa sunt un semn de relaxare mentală, indicând absenţa stimulării senzoriale la o persoană conştientă. Este o perioada optimă pentru programarea minţii, pentru vizualizare, învăţare şi concentrare.
     Undele cerebrale delta apar în timpul somnului profund sau al stărilor de inconştienţă. Delta este starea minţii inconştiente, în care primim informaţii care nu sunt accesibile în starea conştientă. Este de asemenea starea care este legată de vindecare, regenerare.
     Undele cerebrale gamma, descoperite recent au o frecventa de peste 40 Hertzi(cea mai mare frecvenţă). Ele sunt associate cu insight-ul şi procesarea informaţiilor la nivel înalt. Sunt asociate cu sentimentul de fericire, un nivel înalt de compasiune şi o funcţionare optimă a creierului. Aceste unde sunt un mecanism de legatură între părţile creierului şi ajută la îmbunătăţirea memoriei şi percepţiei. Prezenţa lor a fost de asemenea detectată în timpul procesului de trezire şi în timpul perioadelor de somn caracterizate de mişcări oculare rapide.
     Undele cerebrale teta apar în stări de somnolenţă, inconştienţă, vis, când nu ne putem concentra, sau în stări de calm profund, relaxare, linişte, cum ar fi stările de trecere de la veghe la somn sau invers. Timpul prelungit de activitate mentală teta, în stare de veghe, indică prezenţa unei perioade de creativitate psiho-mentală foarte mare. O persoana care “viseaza cu ochii deschisi” se afla adesea intr-o asemenea stare. Persoanele care fac jogging, se află de asemenea într-o stare teta de relaxare şi sunt mult mai deschise fluxului de idei noi. Este o stare în care deşi suntem în stare de relaxare, suntem conştienţi de realitatea care ne înconjoară. Aceste stari pot aparea si atunci cand facem dus, ne spalam pe dinti sau ne pieptănăm. Este o stare în care activitatea fiind automată ne putem detaşa de ea. în această stare nu există cenzură sau sentimente de vină, este o stare pozitivă.
     De regulă, mintea umană trece natural de la o stare de operare la alta, dar există și mijloace artificiale de a o determina să își schimbe frecvența. Cele mai des întâlnite metode sunt hipnoza, meditaţia, yoga etc. În timpul şedinţelor de hipnoterapie se trece prin toate aceste frecvente, înlesnindu-se procesul de autovindecare.



Rinese